Intilnirea consiliului de conducere al ANUC cu Ministrul Muncii

În data de 25 ianuarie 2010, Senatorul PD-L Radu F. Alexandru a organizat, la sediul Senatului României, o întrevedere de consultare între Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, domnul Mihai Şeitan, şi membrii Consiliului de conducere al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC), format din preşedinţii uniunilor Arhitecţilor, Artiştilor Plastici, Cineaştilor, Compozitorilor şi Muzicologilor, Scriitorilor şi UNITER. Cu două săptămâni înainte, ANUC adresase Premierului Emil Boc, preşedinţilor Comisiilor pentru Cultură ale Parlamentului, miniştrilor Muncii, Culturii şi Finanţelor o scrisoare prin care îşi manifesta profunda îngrijorare faţă de introducerea contribuţiei obligatorii la asigurările sociale din veniturile provenite din drepturi de autor şi drepturi conexe, conducând la o sărăcire a creatorilor de artă şi artiştilor interpreţi şi, indirect, la posibilităţi diminuate în susţinerea financiară de către Stat şi mediul privat a actului artistic şi de cultură.

Ministrul Şeitan a explicat celor prezenţi că în proiectul privind sistemul unitar de pensii publice la care a lucrat Ministerul pe care îl conduce s-a dorit respectarea principiilor unui cadru legal european al sistemului public de pensii, cuprinderea aşadar a tuturor celor care realizează venituri cu scopul asigurării pensiei indiferent de domeniul sau forma de activitate. S-a subliniat faptul că obligativitatea plăţii CAS în cuantum de 30,8% din suma brută va fi aplicată numai celor ce realizează venituri exclusiv din proprietate intelectuală, adică nu sunt salariaţi sau pensionari, şi va fi limitată la un venit brut pe un an calendaristic echivalent cu patru salarii medii brute pe economie.

Reprezentantul Executivului a asigurat preşedinţii uniunilor de creatori că actele normative care reglementează recunoaşterea şi preţuirea rolului şi meritelor artiştilor şi oamenilor de cultură în societate vor fi păstrate în continuare.

În încheierea discuţiilor s-a convenit asupra unei colaborări între specialiştii din minister şi reprezentanţii uniunilor de creatori în vederea găsirii de soluţii pentru îmbunătăţirea statutului economic şi social al creatorilor de artă şi artiştilor interpreţi pe măsură ce societatea va disponibiliza resurse sporite pentru susţinerea artelor şi culturii.

Consiliul de conducere al ANUC
Peter Derer, Preşedinte UAR
Dumitru Şerban Preşedinte UAPR
Mihnea Gheorghiu Preşedinte UCIN
Octavian Lazăr Cosma Preşedinte UCMR
Nicolae Manolescu, Preşedinte USR
Ion Caramitru, Preşedinte UNITER

Pentru conformitate şi informaţii:
Monica Lotreanu, director executiv, 0722309756, monica.lotreanu@gmail.com

Follow us on Facebook