Președinția ANUC în 2019

În 21 ianuarie 2019, Consiliul de conducere al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori–ANUC s-a întrunit în şedinţă pentru a transfera exerciţiul preşedinţiei de la Uniunea Cineaștilor din România către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

ANUC, care reprezintă peste 13 000 de membri ai uniunilor fondatoare, este o organizaţie neguvernamentală şi apolitică ce reuneşte uniuni ale creatorilor de artă şi artiştilor interpreţi reprezentative pe plan naţional şi solidare în protejarea morală şi materială a membrilor lor: Uniunea Arhitecţilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Teatrală–UNITER. Respectând misiunea pe care şi-a asumat-o la înfiinţare, ANUC va continua toate programele şi proiectele menite să asigure reprezentarea la nivelul autorităților statului și al comunităților a intereselor creatorilor de artă şi artiştilor interpreţi din România.

Mandatul preşedinţiei ANUC va fi exercitat pentru o perioadă de douăsprezece luni de către Adrian Iorgulescu, Preşedintele UCMR, conform prevederilor statutare ale Alianţei.

Prioritatea acestui an este continuarea demersurilor pentru acordarea premiilor naționale pentru literatură, arte și arhitectură, prin reactivarea unei hotărîri a Guvernului din 2008, dezvoltarea fondurilor naționale pentru achiziții de stat de lucrări artistice și artefacte culturale, instituirea de burse și rezidențe creative pentru tinerii artiști și interpreți. Se va continua dialogul constructiv cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, comisiile pentru cultură ale Camerei Deputaților și Senatului, Primăria Municipiului București și alte structuri guvernamentale pentru realizarea și promovarea proiectelor prioritare ale uniunilor de creatori membre, ca și pentru consultarea ANUC în materia inițiativelor legislative de interes pentru uniuni.

Urmăriți-ne pe Facebook